Proiect de înlocuire a surselor de iluminat: „Energie în şcolile copilăriei”

E ON a investit în acest an peste 210.000 de euro pentru înlocuirea surselor de iluminat din 17 şcoli din judeţele: Bacău, Iaşi, Vaslui, Neamţ, Suceava şi Botoşani.

Instituţiile de învăţământ beneficiare au fost selectate împreună cu Inspectoratele Şcolare Judeţene, fiind eligibile grădiniţele/ şcolile primare sau gimnaziale ce nu au avut sursele de iluminat modernizate în ultimii cinci ani.

Totodată, un criteriu de selecţie a fost desfăşurarea activităţilor educative în două serii (inclusiv după-amiaza).

Proiectul Energie în şcolile copilăriei” a cuprins 9 şcoli primare şi gimnaziale din mediul rural şi 8 instituţii de învăţământ din mediul urban. Lucrările în cadrul acestui proiect au fost finalizate în judeţele Bacău, Botoşani, Suceava, şi Neamţ.

Copiii sunt în centrul preocupărilor noastre şi, de aceea, cea mai mare parte a proiectelor noastre de responsabilitate corporatistă le sunt destinate. Este dreptul fiecărui copil să beneficieze de un sistem de învăţământ adecvat, dar şi responsabilitatea fiecăruia dintre noi să facem totul pentru ca acest drept fundamental să nu fie încălcat. De aceea, E.ON, în calitatea sa de membru activ al comunităţii, investeşte în educaţie, susţinând ideea că  bunele deprinderi: grija  pentru cei din jur, grija pentru mediu, grija pentru prosperitatea individuală şi de grup se învaţă încă din primii ani de şcoală”, a declarat Frank Hajdinjak, director general E.ON România.

 

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.