Doi băcăuani au fost prinşi în flagrant în timp ce ofereau mită suma de 100 euro unui poliţist, pentru a nu pune în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o rudă. Mai mult, cei doi i-au promis poliţistului 1000 de euro, lunar, până în luna decembrie a acestui an.
„La data de 09.10.2012, agentul de poliţie S.V.D., din cadrul I.P.J. Bacău a formulat un denunţ la Serviciul Judeţean Anticorupţie Bacău prin care sesiza că, în ziua de 5 octombrie a.c. a fost contactat telefonic, din Spania, de condamnatul V. G. care i-a propus să tergiverseze aplicarea mandatului său de executare, urmând ca în schimb să-i trimită prin sora sa, H. L. şi tatăl său, V. G., suma de 1000 de euro, lunar, până în luna decembrie a acestui an, când se aştepta să apară un act normativ de îndepărtare a consecinţelor condamnării”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
V.G. fusese condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare, de Judecătoria Medgidia, jud. Constanţa, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Banii proveneau de la condamnat şi fuseseră trimişi prin sistemul de transfer bancar, special pentru acest lucru.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează