Marin Sorescu sărbătorit, la Biblioteca Judeţeană, între două lansări de carte

Despre sentimentul religios şi prezenţa lui în poezia autoarei Tatiana Scorţanu au vorbit Cornel Galben, Ioan Enache şi Părintele Silviu Busuioc. Dorinţa editorului Cornel Galben de a aduce comuniunea cu divinitatea mai aproape s-a împlinit şi prin audierea unor cântece religioase interpretate de corul Animosi, cor ce deţine în palmares premii dincolo de graniţele ţării, în Italia şi Franţa.

Dl Constantin Călin a preferat un alt unghi de vedere, cel al esteticii poeziei religioase; accentuând pozitivitatea unei oarecare reţineri pe panta confesiunii, ne mărturisim atunci când sonda noastră sufletească n-a ajuns la profunzimea profunzimilor a afirmat dl profesor. Perfecţiunea nu este atinsă nici de autorul unei opere vaste şi complexe, spre exemplu, Marin Sorescu avea şi el slăbiciunile lui omeneşti.

Despre aceste inedite defecte a vorbit cu indulgenţa cuvenită dl Constantin Călin, ca unul ce l-a întâlnit pe Marin Sorescu şi a cunoscut şi un Marin Sorescu de lume, cu pantofi scâlciaţi şi partizan în grupuri de politicieni.

Dacă este să numim trăsătura cea mai evidentă, şi totodată unificatoare, a operei lui Marin Sorescu, operă vastă şi pluriformă, cred că ar trebui să ne referim la consecvenţa ei în inconformism. Va fi fost Sorescu poate prea conciliant în viaţa cea de toate zilele, adaptat împrejurărilor, ca individ social, dar a fost cu desăvârşire liber, totdeauna, în acţiunea lui artistică, în construirea unei opere literare despre care avem convingerea că va rezista probei timpului, scria în decembrie 1996 Gabriel Dimisianu într-un articol Inconformistul, ce împrumută titlul expoziţiei documentare de carte Marin Sorescu, „Inconformistul”, realizată de Secţia Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene Bacău.

În vitrinele documentare s-au prezentat din fondul Sălii, cărţile lui Marin Sorescu şi cele ce cuprind exegeze despre opera acestuia, evidenţiind, prin redarea poemelor Scară la cer şi Opreşte!, cei doi poli sorescieni: inconformismul şi libertatea: Sunt sătul de atâtea corvezi,/ De-atâtea determinări, obligaţii şi legi,/ Eu am fost făcut să fiu liber.

Autor: Violeta SAVU, Revista Ateneu


Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului.
© Ateneu, revista de cultura fondata in 1927
de George Bacovia si Grigore Tabacaru.
Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.

Gasiti ultimul numar al revistei la chioscurile Rodipet din Bacau.
Pozitia in Catalogul Presei Interne: 4009.
Cititorii din strainatate pot face un abonament la ATENEU prin RODIPET.

Revista Ateneu

Autor: Revista Ateneu


Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului. Ateneu, revista de cultura fondata in 1927 de George Bacovia si Grigore Tabacaru. Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.