Kaufland, deja cercetat pentru comert ilegal

La doar cinci zile dupa ce s-a deschis si in Bacau (in zona Autogarii), magazinul Kaufland este cercetat de inspectorii Protectiei Consumatorului pentru practici comerciale incorecte. Inca din prima zi de functionare a noului supermarket, mai multi cumparatori au sesizat ca la unele produse pretul de la raft difera de cel de la casa in dezavantajul clientului.

“Joi m-am dus sa vad cum e si am observat ca unele preturi erau mai mici la raft si mai mari la casa. Nu mi s-a parut normal si le-am semnalat problema. Mi-au spus ca a fost o greseala si ca toate persoanele care se adreseaza la Relatii cu Clientii din acest motiv vor primi inpoi diferenta. Dupa trei zile am ajuns iar pe acolo si am patit la fel. Astia isi bat joc de oameni”, a declarat F.M., una din persoanele care au platit pentru curiozitatea manifestata fata de Kaufland.

“Ei se bazeaza pe faptul ca, o data ajuns cu produsele la casa, nu-ti vine sa te mai intorci din drum. Aici nu am observat inca vreo diferenta suspecta de preturi, dar daca as observa, as anunta imediat autoritatile competente”, a spus I.C., un alt client.

“Probabil se intâmpla de la aglomeratie, se uita actualizarea pretului de la raft dupa schimbarea celui de la casa – unde preturile se modifica in fiecare dimineata. Oamenii se pot prezenta la Relatii cu Clientii pentru a-si lua inapoi diferenta de bani.”, a declarat directorul Kaufland Bacau, Marian Valeanu.

Cazul a intrat si in atentia Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Bacau . “O echipa de control s-a deplasat la fata locului si a inceput o ancheta. Daca reclamatia se confirma, societatea risca o amenda intre 3000 si 30.000 de lei pentru practici comerciale incorecte”, a declarat seful OJPC Bacau, Mirel Miclaus.

Alin LEANCA
Sursa: Observator de Bacau

3 comentarii la „Kaufland, deja cercetat pentru comert ilegal

  • miercuri, 31-12-08 la 11:55
    Permalink

    magazinul e fain dar kand e aglomeratie e dezastru nu ai loc sa te misti printre rafturi eu una nu am avut probleme cu pretul

    Răspunde
  • sâmbătă, 03-01-09 la 19:34
    Permalink

    la fel este cu toate acest magazine Kaufland

    Răspunde
  • luni, 19-01-09 la 14:55
    Permalink

    e jale la Kaufland, parca vine foametea si lumea se ingramadeste sa cumpere cat mai mult:)) asa ceva nu am mai vazut….oamenii nu respecta munca unui lucrator comercial si a intregii echipe..i se pare ca sunt indreptatiti sa faca haosul ala pe care il fac pe raioane…..\

    putin bun simtz nu strica:)

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Legume_fructe Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.