Irina Jianu, încarcerată de poliţiştii băcăuani

La data de 20.06.2012, în jurul orelor 21.50, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău  a  primit prin fax  mandatul de executare a pedepsei închisorii,  emis de Tribunalul București – Secția I Penală,  prin care instanța a condamnat pe  Jianu Irina – Paula, de 60 de ani, din Bacău,  la pedeapsa de 6 ani închisoare.

Întrucât persoana respectivă nu a fost găsită nici la domiciliu și nici la celelalte adrese la care s-au efectuat verificări, polițiștii au solicitat darea în urmărire națională a acesteia.

În urma investigațiilor efectuate, în dimineața zilei de 21.06.2012 polițiștii au depistat-o pe Irina Jianu  într-un imobil din comuna Mărgineni, județul Bacău.

Persoana respectivă a fost condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.