Îmbrăţişare cu ghinion pentru un hoţ

Pe 13 septembrie 2012, în jurul orei 13.00, pe str. Aprodu Purice din Bacău, C. Gheorghe a acostat un cetățean de 42 de ani și sub pretextul că l-ar cunoaște a început să-i povestească un presupus incident pe care l-ar fi avut cu o persoană. 

Pentru a-i arăta cele întâmplate, C, Gheorghe l-a prins pe interlocutor în brațe, timp în care i-a sustras din buzunarul spate al pantalonilor un portofel în care se aflau  842 lei şi carduri bancare.

Acesta a sesizat la timp ce se întâmplă, l-a prins de mână pe C. Gheorghe și si-a recuperat portofelul, moment în care în zonă și-a facut apariția un echipaj  de poliție.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat iar față de C. Gheorghe s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore.  La data de 14.09.2012 C. Gheorghe a fost prezentat Judecătoriei Bacău, instanță care a dipus arestarea preventivă a acestuia pentru 15 zile”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Bacău.

 

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.