HVB Tiriac si UniCredit, aceleasi credite pentru persoane fizice

Bancile HVB Tiriac si UniCredit Romania si-au uniformizat produsele de creditare pentru clientii persoane fizice, acestea urmand a face parte si din oferta de retail a UniCredit Tiriac Bank, institutie ce va fi creata odata cu finalizarea procesului de fuziune a celor doua banci.

“Alinierea produselor de creditare pentru persoane fizice reprezinta un pas important in crearea ofertei de produse si servicii a UniCredit Tiriac Bank”, a declarat Rasvan Radu, Presedinte Executiv UniCredit Romania.

Uniformizarea conditiilor de creditare pentru clientii persoane fizice survine dupa alinierea dobanzilor la depozite pentru toate categoriile de clienti, care a avut loc la inceputul anului 2007.

Restul ofertei de produse si servicii pentru persoane fizice, ca si oferta pentru clientii corporate urmeaza sa fie aliniate gradual in ambele banci pana la finalul procesului de fuziune.

HVB Tiriac Bank si UniCredit Romania au demarat la inceputul lunii ocrombrie a anului trecut procesul de fuziune in urma caruia va rezulta UniCredit Tiriac Bank. Fuziunea se estimeaza ca va fi finalizata la 1 iunie 2007. Noua entitate va avea active totale nete de peste trei miliarde de euro, 142 de sucursale si peste 650.000 de clienti.

Din noiembrie 2005, UniCredit Romania face parte, alaturi de HVB Bank Romania si Banca Tiriac, din reteaua central si est-europeana a UniCredit Group, reţea care cuprinde 3.000 de unităti bancare şi 24 de milioane de clienţi în 18 ţări.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.