FESTIVALUL NAŢIONAL DE MUZICĂ UŞOARĂ PENTRU COPII “AŞCHIUŢĂ”, Ediţia a VII-a, Bacău 2013

Palatul Copiilor Bacău împreună cu Inspectoratul Şcolar al Judeteţului Bacău, organizează vineri, 28 Iunie 2013 începând cu ora 11 în sala Teatrului Municipal “Bacovia” din Bacău, a VII-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii ”AŞCHIUŢĂ”, singurul festival din ţară ce se adresează doar copiilor din categoria de vârstă 4 – 10 ani.

În aceeaşi zi începând cu ora 18.00, tot în sala Teatrului Municipal “Bacovia”, va avea loc Gala Laureaţilor ”AŞCHIUŢĂ”.

Pe scena festivalului vor participa copii ce aparţin învăţământului preşcolar şi primar din ţară, care au trecut de etapa de preselecţie. Preselecţia a fost efectuată de către o comisie de evaluare alcătuită din interpreţi de muzică uşoară şi profesori de muzică din Bacău. Aceştia au audiat CD-urile trimise de concurenţi, cu pozitivele (vocea concurentului) a două piese interpretate de aceştia: una de factură lentă şi cealaltă de factură ritmată. S-au înscris la preselecţie aproximativ 100 de copii din învăţământul preşcolar şi primar din Bacău şi din ţară.

Se va acorda la fiecare categorie de vârstă premiul I, II, III si menţiunea I, II, III. Trofeul ”AŞCHIUŢĂ” va fii atribuit intrerpretului care va obţine nota maximă, indiferent de categoria de vârstă participantă.

Câştigătorii vor fi răsplătiţi în bani, la baremul M.E.N., plachete şi diplome. Vor mai fii oferite participanţilor la festival, premii speciale din partea organizatorilor, partenerilor şi sponsorilor.

Proiectul festivalului a fost conceput în anul 2007 de către prof. Claudiu Filip de la Palatul Copiilor Bacău ( www.festivalulaschiuta.blogspot.ro ). Datorită succesului de care s-a bucurat festivalul în rândul cadrelor didactice, părinţilor şi copiilor, proiectul a fost inclus de M.E.N. în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale, ca Festival Naţional de Muzică Uşoară pentru Cei Mici.

Festivalul a putut prinde contur prin sprijinul financiar oferit de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Bacău.

Prezentarea spectacolului este asigurată de magicianul Augustin iar preşedintele juriului va fi conf. univ.dr. Dumitru Lupu-compozitor.

Oferta restrânsă la nivel naţional a unor activităţi cultural-artistice pentru copiii din învăţământul preşcolar şi primar a determinat iniţierea proiectului ”AŞCHIUŢĂ”. Scopul a fost acela de a creea un cadru de manifestare de tip Festival-Concurs în Bacău la standarde calitativ-superioare, copiilor talentaţi aparţinând doar aceastei categorii de vârstă. Un alt motiv ar fi descoperirea şi promovarea micilor talente şi direcţionarea lor către alte concursuri naţionale şi internaţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.