Categorii: Sport

FCM Bacău – Săgeata Stejaru 2-0 (1-0)

FCM Bacău a obţinut victoria care o scuteşte de emoţiile luptei pentru retrogradare cu două înainte de finalul campionatului seriei I din Liga a II-a.

Oaspeţii au început tare, cu o acţiune tăioasă a lui Dobrea, în minutul 2, a cărui centrare a fost deviată periculos de aproape de propria poartă de Eudean.

Băcăuanii au revenit şi, după o ratare monumentală din 4 metri, Tismănaru a înscris, în minutul 21, cu capul, din apropiere, după un corner executat de Dobârceanu şi un balon prelungit de Vajou.

Până la finalul primei reprize, elevii lui Gheorghe Poenaru au avut iniţiativa, dar nu şi-a mai concretizat niciuna dintre ocaziile create.

În cea de-a doua repriză, oaspeţii au fost ceva mai insistenţi, dar cel mai periculos atacant al lor a fost tot fundaşul băcăuan Eudean, a cărui deviere involuntară la o centrare a lui Paleacu a trecut milimetric pe lângă poarta lui Ignătescu.

Cel de-al doilea gol al partidei s-a înscris în minutul 74, în urma unei faze de toată frumuseţea, după o recuperare în propria jumătate a lui Dobârceanu, o cursă de 40 de metri şi o pasă pentru excelentul Vraciu, care, singur cu portarul advers, l-a executat pe acesta cu un şut plasat de la 11 metri.

După 35 de zile, FCM Bacău câştigă din nou acasă şi scapă de grijile retrogradării, în faţa unei echipe care a lăsat, totuşi, senzaţia că a intrat deja în vacanţă.
FCM Bacău: Ignătescu – Mihălăchioaie, Vajou, Carnariu, Eudean – Răduţoiu (min. 58 Câmpeanu), Adăscăliţei, Cojocaru, Dobârceanu (min. 79 Taban) – Tismănaru (min. 67 Dediu), Vraciu. Antrenor: Gheorghe Poenaru.
Săgeata Stejaru: Olteanu – Bold, Goşa, Gheară, Vlad – Mavrichi (min. 59 Paleacu), Aldana, Turcu (min. 72 Dicu), Dobrea – Şicu (min. 59 Şt. Ciobanu), Jianu. Antrenor: Aurel Şunda.
Arbitru: Teodora Albon (Cluj-Napoca); Asistenţi: Iulius-Radu Timar (Marghita) şi Carmen Neagu (Oradea).

Sport.Bacaul.ro

Comentează

Vezi comentarii

  • Cam peste cati ani vom mai vedea Bacaul in prima divizie?
    Dupa parerea mea s-au scaldat destul in liga a doua si ar fi cazul sa revina acolo unde a fost in majoritatea timpului.
    Doar ca in Bacau nu s-a gasit vreun Porumboiu,sa investeasca ceva bani,caci Seche stie doar sa ia!

Share
Publicat de
Sport.Bacaul.ro
Taguri: FCM Bacau

Recent Posts

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.