De 20 de ani, Betania
André Muit e mai băcăuan ca mulți. N-a fost nimeni mai implicat în viața persoanelor cu nevoi speciale cum a făcut-o el, de-a lungul anilor. A sponsorizat, a spus ”Prezent” de câte ori a fost invitat la alte centre și nu cred c-a spus vreodată ”Nu!”. Nu știu dacă e ”de vină” cordialitatea olandeză, educația și deschiderea occidentală sau ține de caracter.
Poate că toate la un loc. Când Primăria a refuzat, a închis centre, a trimis bolnavi acasă din centrele de zi, André le-a găsit un loc la Betania și i-a învățat să-și ocupe timpul în chip constructiv, creativ și le-a făcut rost de un grup nou de prieteni.
Ieri, la aniversarea a 20 de ani a Betaniei, mi-am revăzut ”copiii” cu care am lucrat odată la Centrul de zi. Spun ”copiii” pentru că așa îi văd și acum deși anii au trecut și sunt adulți. I-am găsit în plină ședință ergoterapeutică. Ne-am îmbrățișat, am plâns un pic și m-am bucurat că sunt fericiți. Datorează totul Betaniei și-l iubesc pe André și personalul care lucrează cu ei.
Am vizitat locul și m-a uimit organizarea, curățenia și frumusețea locului. Tinerii rezidenți plecați din orfelinate, pentru că au împlinit vârsta majoratului, au camerele lor, grădina lor cu flori și Cătălina Iacobeanu spune despre situația ei și a colegelor cu care împarte casa: ”Suntem dintre cei norocoși. Nu mulți au privilegiul ăsta”.
Poate că evenimentul de ieri a tras un semnal de alarmă și reușește să fie un exemplu pentru politicienii care au vizitat Betania, să afle și ei cum arată cu adevărat ”Lucrul bine făcut”.
Adică fapte… nu vorbe, tată! E totul la vedere, e cu rezultate și e cazul să ne molipsim de ”boala olandeză”: corectitudinea, implicarea, grija față de cel amărât și neajutorat.
Luați-l pe André să vă predea omenie!
un adevarat exemplu de urmat pentru toti romanii din tara si din strainatate !