Cursuri gratuite în SUA pentru profesori

Departamentul de Stat al S.U.A. , în colaborare cu Association of Holocaust Organisations (AHO) şi U.S. Holocaust Memorial Museum (USHMM) din Washington DC, vor organiza în S.U.A., în vara acestui an, un curs de formare, cu durata de o săptămână, pentru profesorii care predau istorie, ştiinţe sociale, sau literatură, pe tema predării problematicii Holocaustului.

Candidaţii trebuie să fie profesori de gimnaziu şi/ sau de liceu şi, pentru a intra în competiţie, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  1. să vorbescă fluent limba engleză;
  2. să aibă recomandarea M.E.C.T.S.

Pentru a participa la selecţie, candidaţii trebuie să trimită un CV, cât mai complet, în limba engleză, o scrisoare de intenţie, nu mai mare de o pagină, tot în limba engleză, la următoarele adrese electronice: d.dumitrescu2010@gmail.com şi VlaicuC@state.gov.

Costurile acestui training sunt suportate de Ambasada S.U.A. din România.

„Deoarece din anul 2004 la C.C.D. Bacău funcţionează un centru de formare acreditat de Ministerul Educaţiei, ce se ocupă de această problematică, credem că profesorii băcăuani, care au participat la activităţile desfăşurate aici, au o şansă în plus de a fi selectaţi la acest training. Şi pe această cale îi invităm să se înscrie şi le dorim succes!”, ne-a informat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.