Corosivitatea inculturii

Stau pe iarba de la marginea căii ferate, mai trag un fum de Carpaţi fără filtru şi mă uit cum se iubesc doi melci, dar eu sunt în Troia lui Ahil Peleeanul cel mînios, şi-n Ithaca unde-l aşteaptă Penelopa pe Ulise al ei, şi în Salzburgul lui Mozart şi, tot acum mă uimesc de Capela Sixtină şi-l salut cu o reverenţă pe Domnul Michelangelo. Foarte atent trebuie să fiu la Roma, să nu trec fără să mă plec în faţa domnilor Leonardo da Vinci, Donatello sau Tizian. Foarte atent la Paris, pe unde se plimbă Picasso şi Gauguin şi dragii mei fovişti, expresionişti, suprarealişti şi ce-or mai fi ei, toţi la un loc, nebunii care propun lumii,o altă realitate, oricum, mai bună şi cu mult mai frumoasă decît asta.

Foarte atent am să calc prin Europa aia unde căile ferate nu duc numai la Bucureşti. Or fi şi acolo melci îndrăgostiţi şi măcelari muţi care fluieră măiastru, dar oare poţi chiuli de la chimie ? Poate vedea orice om care trăieşte în ţările alea care nu există, cerculeţele acelea concentrice care alunecă pe pupilă cînd mă uit la cer şi-o văd pe Domnişoara Pogany?

M-a trimis tata să iau de la Ilcu un kil de carne. Vezi să nu fie grasă!
Antoniţa mi-a pus absent. Asta e a jdemia absenţă la chimie. O să mă lase corigent. Iarbă verde, ţigări Carpaţi, melci, Europa, chimie. Catene, valenţe. Asta combinaţie! Si’l vous plait!

Salut, Domnu Mutu !, vreau şi eu un kil de vrăbioare. Ochii mei nălţam visători la steaua singurătăţii. Văd coperta : Eminescu. Măcelarul închide cartea şi-o pune sub tejghea. Dă de trei ori cuţitul de piatră. Of, cuţit, cuţit,cuţit, aseară te-am ascuţit. Desprinde decis patru fleici din butul roşu. Le trînteşte profesional pe cîntar. Fix un kilogram. Dau 11 lei. Mutu îşi arată dinţii albi, perfecţi, apoi aud vîntul trecînd prin iarba verde şi vibraţia melcilor puşi pe dragoste. Pot să mai reînviu luminos din el ca pasărea Phoenix ?

În faţa măcelăriei din Piaţa Comăneşti, în Dacia galbenă a lui Ilcu, la radio, recita Beligan din Bacovia. Parcă se-auzeau melcii iubindu-se. Ilcu se scobea în nas. Prin geamul magazinului de carne, Domnul Mutu înfipsese cuţitul în buturugă şi se apleca să caute ceva sub tejghea. Fluiera, dar tocmai atunci trecea un marfar încărcat cu cărbuni de la mina Rafira.

Habar n-aveam că eu, un puştan român de şaisprezece ani, pornisem deja pe calea iadului. Visam la Europa.