Carabină din Primul Război Mondial, scoasă la vânzare de trei tineri

Trei bărbați au fost reținuți deoarece intenționau să vândă, contra sumei de 500 de euro, o armă tip carabină, fabricată în timpul Primului Război Mondial.

Pe 20.03.2012, polițiștii au descins la locuința lui M. Constantin din comuna Letea Veche în baza autorizației de percheziție.

În imobil au fost identificați M. Constantin, de 25 ani, Marius P., de 31 de ani și Constantin S., de 27 de ani, toți din județul Bacău, precum și o armă tip carabină pe care aceștia încercau să o vândă pentru suma de 500 de euro.

Din cercetările efectuate polițiștii au stabilit că arma, provenind din Primul Război Mondial, a fost găsită de către M. Constantin în luna noiembrie 2011, în grădina din spatele locuinței și a hotărât șă o vândă, fiind ajutat în acest sens de celelalte două persoane.

Arma a fost ridicata în vederea cercetărilor.

„Față de cei trei s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore și vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea fara drept a operatiunilor cu arme și de nerespectare a regimului armelor și munițiilor”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.

Activitățile desfășurate în acest caz au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului de Operațiuni Speciale Bacău și S.R.I. – Direcția Județeană de Informații Bacău precum și al luptătorilor Serviciului de Intervenție Rapidă din cadrul I.P.J Bacău.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.