Echipele E.ON au remediat avariile in judet. Se asteapta conditii propice de interventie in zonele inundate.

Precipitaţiile abundente, însoţite de intensificări de vânt şi descărcări electrice care au avut loc în cursul nopţii 26/27 iulie, precum şi inundaţiile din cursul zilei de astăzi au provocat mai multe avarii la reţelele de distribuţie a energiei electrice fiind afectată alimentarea cu energie în mai multe localităţi din zonele Podu Turcului, Buhuşi, Filipeşti, Găiceana, Vultureni, Dealu Morii, Mărgineni, Luncani, Hemeiuşi şi Măgura din judeţul Bacău, precum şi în câteva zone din municipiul Bacău.

Echipele de intervenţie ale E.ON au fost suplimentate şi au acţionat pe parcursul întregii nopţi şi a zilei de astăzi, în condiţii dificile şi în zone unde accesul utilajelor şi materialelor necesare a fost îngreunat.

În urma efortului susţinut al echipelor de intervenţie pînă în acest moment (în jurul orelor 14.00) s-a reluat alimentarea cu energie electrică la cea mai mare parte a localităţilor afectate.

La momentul de faţă, din cauza inundaţiilor, echipele nu pot acţiona pentru reluarea alimentării zonelor Mărgineni, Luncani, Hemeiuşi şi Măgura, dar vom interveni imediat ce situaţia din teren o va permite.

E.ON Moldova Distribuţie îi asigură pe consumatorii afectaţi că a mobilizat toate resursele disponibile pentru remedierea avariilor si reluarea alimentării cu energie electrică în cel mai scurt timp posibil în zonele încă afectate.

În cazul în care se confruntă cu probleme la reţeaua de energie electrică, clienţii sunt rugaţi să anunţe serviciul deranjamente al E.ON Moldova Distribuţie la numărul de telefon: 0234 929.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Un comentariu la „Echipele E.ON au remediat avariile in judet. Se asteapta conditii propice de interventie in zonele inundate.

  • miercuri, 28-07-10 la 7:36
    Permalink

    Eon nu a remediat toate avariile din judet. In mijlocul Bacaului, in zona Aleea Parcului, vreo 400 de familii au stat fara curent aproximativ 24 de ore, toata ziua de marti. E destul de greu sa repari o avarie cu oameni nepriceputi care primesc salarii adevarate sa isi bata joc de noi. EON, din partea mea, cu dragoste, tot ce mi s-a stricat din frigider.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.