Asistenții medicali din Bacău se pregătesc de cursuri OAMMR

Luna iunie va fi una plină de cursuri pentru asistenţii medicali şi moaşele de la noi din judeţ. Filiala Bacău a Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România (O.A.M.M.R.) a pregătit o serie de cursuri ce vor fi susţinute de lectori, medici şi formatori acreditaţi la nivel naţional.

Astfel, cei care doresc să-şi mărească numărul de credite pot să aleagă între: „Resuscitarea cardio-pulmonară”, „Managementul Comunicării”, „Managementul îngrijirii plăgilor chirurgicale”, „Resucitare cardio-pulmonară la noi-născuţi” şi „Noţiuni de managementul îngrijirilor”. Înscrierile se fac la sediul filialei din Calea Mărăşeşti nr. 13, pînă săptămîna viitoare.

Taxa de înscriere este de 50 de lei, iar creditele sunt în număr de 30 pentru fiecare curs.

Minodora Chicea, preşedinta OAMMR Bacău a spus că numărul de locuri este de 25 pentru cursul de Resuscitare Cario-pulmonară şi câte 50 de locuri pentru restul activităților. Prioritate vor avea cei care nu au realizat încă numărul de 110 credite, întrucât pe 30 iunie se va face bilanțul, iar cei care nu au acumulat acest punctaj își vor pierde dreptul de liberă practică.

Contact OAMMR Bacau

Preşedinte: Chicea Minodora
Adresa: Str. Războieni nr. 11, bl. B, apt. 6, Bacau, Jud. BACAU
Telefon: 0234-518720

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.