Angajaţii Carom Onesti ameninţă că îşi vor da foc în faţa combinatului

Mai mulţi angajaţi de la Carom Oneşti au anunţat că vor intra în greva foamei în semn de protest pentru anunţatele disponibilizări ce urmează a fi puse în practică începând cu data de 18 mai. Jandarmii băcăuani sunt pe poziţie pentru a preintâmpina eventuale tulburări ale ordinii publice.

Neplata salarilor încă de la începutul lunii februarie, apropierea sărbătorilor de Paşte şi neputinţa administratorilor şi liderilor de sindicat de a găsi soluţiile de supravieţuire, sunt tot atâtea motive pentru ca unii dintre angajaţi să-şi dea foc, aşa cum au promis la sfârşitul săptămânii trecute.

Alţii au declarat că vor intra în greva foamei, dar cel mai probabil, potrivit unor voci din combinat, angajaţii se vor pregăti să descindă cu autobuzele în capitală.

Unii dintre angajaţii Carom sunt dispuşi să recurgă la măsuri extreme. Este şi cazul lui Corneliu Ioan, tată a patru copii, care a declarat că îşi va da foc chiar la locul său de muncă. Ca şi majoritatea angajaţilor, el a ajuns la capătul răbdării, fiindcă nu mai are bani să-şi cumpere cele necesate existenţei. Ultima oară când a ridicat salariul de la Carom a fost în luna februarie.

„Am discutat vineri atât cu reprezentanţii firmei elveţiene „Chemlube”, cât şi cu cei de la „Calder-A”. Ultimii ne-au spus că sunt interesaţi de producerea la Carom a MTBE-ului (produs organic necesar la creşterea cifrei octanice a benzinelor- n.n.). Cred că în proporţie de peste 99%, MTBE- ul va fi produs la Carom, de la începutul lunii iunie 2006″, a precizat lichidatorul judiciar, Adrian Marghescu.

După discuţiile purtate vineri în capitală, delegaţia cauciucarilor a înţeles că tot de la jumătatea acestui an s-ar putea finaliza şi colaborarea cu elveţienii de la „Chemlube”. „Pe partea de cauciuc lucrurile merg greu. Asta, deoarece elveţienii se gândesc pe bună dreptate la profitul lor. Lucrurile trenează atât din cauza antrepozitului fiscal, dar şi din cauza unei dozede neincredere pe care am simţit-o la partenerul elveţian. E firesc să fie aşa. Dar reprezentantul lor din România ne-a dat asigurări că vrea să facă afaceri cu SC Carom SA”, a spus Marghescu.

Autor : Elena SOLOMON, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.