Amenzi pentru agentiile imobiliare bacauane pentru nerespectarea drepturilor consumatorilor

In perioada 14 – 22 mai 2007 s-a desfăşurat, la nivel national, o acţiune tematică de verificare a operatorilor economici prestatori de servicii imobiliare.

În cadrul acţiunii de control au fost verificaţi 315 operatori economici, constatându-se abateri de la normele legale în vigoare la 251 dintre acestia. Pentru abaterile constatate s-au aplicat: 132 avertismente, 119 amenzi contravenţionale în valoare de 264 500 le. In cazul a 56 de agentii imobiliare, s-a luat măsura opririi temporare a prestării serviciului.

În judeţul Bacău, în contractele de prestări servicii încheiate de SC VESTIS MOBIL SRL Bacău, SC CLRYF SRL Bacău, SC SIMTEC SRL Bacău, SC IURASIL SRL Bacău, SC COM NEPTUN SRL Săuceşti – Agenţia CARINA, SC DENIS – ALL SRL Bacău, SC ELEMPION SRL Oneşti şi SC CASA IRIS SRL Oneşti nu erau menţionate clauze privind: modalitatea de penalizare pentru operatorii economici, în cazul în care aceştia nu respectă termenele sau parametrii de calitate privind furnizarea serviciului respectiv; informaţii complete despre condiţiile de despăgubire a consumatorilor în cazul în care aceştia au suferit pagube din culpa operatorilor economici; acordarea posibilităţii consumatorilor de a refuza prelucrarea datelor personale în scop de marketing sau de cedare a acestora către terţi; notificarea consumatorilor şi solicitarea acordului acestora în cazul în care datele personale sunt cedate către terţi; momentul începerii şi cel al încetării contractului, cu posibilitatea denunţării unilaterale, cu un preaviz de 30 zile, fără taxe suplimentare; modalităţile de suspendare, încetare a serviciului prestat, condiţii, termene, notificări.

Recomandari pentru clientii agentiilor imobiliare

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sfatuieste consumatorii de servicii imobiliare să solicite operatorilor economici, înainte de efectuarea tranzacţiei, informaţii complete despre imobilele ce urmează a fi achiziţionate sau închiriate, în conformitate cu obligaţiile de informare impuse de actele normative în vigoare.

Aceste informaţii esenţiale trebuie să fie menţionate şi în contracte sau în anexe la contracte şi să cuprindă următoarele:
– situaţia juridică a imobilului şi dacă aceasta permite tranzacţionarea,
– informatii privind provenienta (proprietarul) imobilului,
– informaţii privind starea de fapt în care se află imobilul,
– actele necesare pentru efectuarea tranzacţiei, cine are obligaţia de a le obţine, costurile acestora, termenele în care acestea trebuie obţinute,
– drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi şi care este răspunderea juridică a fiecărei părţi pentru nerespectarea obligaţiilor, cine suportă riscurile fiecărei tranzacţii,
– comisionul practicat de agenţie,
– suma percepută de către operatorul economic în cazul în care consumatorul se răzgândeşte,
– dacă la efectuarea tranzacţiei operatorul economic colaborează cu altă agenţie, consumatorii trebuie să cunoască toate datele referitoare la această agenţie, mai ales în cazul în care costurile acestei colaborări sunt suportate de către consumator,
– dacă se folosesc practici comerciale abuzive sau vânzarea se face condiţionat, etc.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor atenţioneaza consumatorii să fie foarte atenţi la clauzele referitoare la comisioanele sau sumele impuse de operatori cu titlu de despagubire în cazul în care consumatorul renunţă la tranzacţie din culpa sa.


Agentii Imobiliare Bacau

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.