Accident rutier în localitatea Horgești

În data de 12 noiembrie , în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi despre faptul că, pe DJ 252 în localitatea Horgeşti s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime.

Din cercetări polițiștii au stabilit că, un tânăr de 26 de ani, din com. Ungureni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252 din direcţia sat Bibireşti către Horgești, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autoturismului și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism ce era condus regulamentar de către un tânăr de 19 de ani. În urma evenimentului a rezultat avarierea celor două autoturisme şi rănirea unui pasager din autoturismul condus de tânărul de 19 ani, precum și a conducătorului auto de 26 de ani.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 26 de ani și negativ pentru tânărul de 19 ani.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.