„Amintiri din Epoca de Aur” isi face debutul in cinematografe in Italia
Italia va fi prima tara in care Amintiri din Epoca de aur, filmul colectiv scris si produs de Cristian Mungiu, va avea premiera in cinematografe. Cristian Mungiu se afla zilele acestea la festivalul de film de la Venetia, pentru promovarea lansarii filmului in cinematografele din peninsula.
Filmul va fi distribuit de Archibald Film si va rula, incepand cu 18 septembrie, in toate marile orase din Italia, in versiune dublata in italiana.
In luna octombrie, filmul va avea premiera in Marea Britanie, urmand ca pana la sfarsitul anului sa aiba premiera in alte cateva tari. Conform site-ului www.amintiridinepocadeaur.ro, filmul a fost achizitionat pentru distribuire in peste 25 de teritorii, printre care Statele Unite, Canada, Franta, Spania, dar si in tari din Asia precum India sau Taiwan.
4 luni, 3 saptamini si 2 zile, primul film din seria Amintiri din Epoca de Aur, a fost distribuit in cinematografe in peste 50 de tari, avand incasari brute de peste 10 milioane de dolari.
In Romania, pelicula va rula sub forma a doua filme distincte care vor fi proiectate in cinematografe la distanta de o luna. Prima parte, comedia Amintiri din Epoca de Aur 1: Tovarasi, frumoasa e viata! – va intra in cinematografe incepand din 25 septembrie in Bucuresti, Bacau, Iasi, Cluj, Constanta, Timisoara si Pitesti, iar partea a doua, Dragoste in timpul liber va rula in cinematografe din 23 octombrie.