5 octombrie- Ziua Mondiala a Educatorului

Data de 5 octombrie oferă Bibliotecii Judeţene „C. Sturdza” şi şcolilor din oraş, să sărbătorească împreună Ziua Educatorului. În Manifestul UNESCO pentru bibliotecile publice, la capitolul „Biblioteca publică şi copii” se precizează că în perioada copilăriei se pot stimula cel mai uşor gustul pentru lectură şi obiceiul de a frecventa biblioteca, care, la rândul ei, trebuie să dirijeze orice copil spre libera alegere a cărţii sau a documentului care îl interesează.

Andre Maurois spunea, la apariţia Manifestului… că „ şcoala este chiar cheia care deschide uşa spre bibliotecă”, instituţie care îşi corelează demersul cu activitatea de instrucţie şi educaţie, fiind o instituţie ajutătoare formelor de învăţământ de toate gradele, relaţia de complemantaritate cu aceasta fiind foarte importantă, ba chiar ar trebui să-şi intensifice şi mai mult eforturile de colaborare, deoarece, din practică, observăm că schimbările din cadrul unora se reflectă în evoluţia celeilalte.

Trăim într-un prezent vulcanic în care grija pentru educaţie şi pentru copii este o soluţie a polarizării eforturilor şi un prilej de conlucrare la toate nivelurile. Devine tot mai necesar să se identifice soluţii pentru ca toţi copiii să aibă acces la educaţie şi să participe la viaţa socială, să se integreze în societate şi să fie cât mai adaptaţi. Acesta este un drept al tuturor copiilor, dar şi al tuturor adulţilor. Tânăra generaţie trebuie s-o educăm, s-o pregătim nu numai să înţeleagă şi să suporte schimbările permanente, ci şi să le stăpânească. Copiii de azi vor fi agenţii schimbării de mâine şi evoluţia va depinde de soluţiile lor dinamice şi adaptate. Idealul educaţional de azi este omul care stăpâneşte schimbarea.

O parte dintre aceste preocupări, precum şi altele, vor fi dezbătute în Simpozionul de la Bibliotecă, în care bibliotecari, profesori şi elevi ai Liceului cu Program Sportiv, vor încerca să vadă ce pot face mai mult, împreună, desigur.

Comunicările care vor fi susţinute (Tradiţii în activitatea educativă băcăuană – prof. Cornelia Cucu; Educaţia elevului ca cititor, în atenţia şcolii şi a bibliotecii – prof. Ana Chiscop; Copilul şi cartea – Mariana Atena Zară; Curajul de a educa într-o societate în tranziţie- prof. Florina Andrei; Biblioteca, factor major in educaţia permanentă – Crina Ifrim; Toleranţă în mediul şcolar – Cristian Trandafir, elev clasa a X-a C şi Ce înseamnă a fi liber în societatea contemporană- Andrei Trandafir, elev clasa a X-a) sperăm să arate cât de ancoraţi suntem în problemele de educaţie şi cu câtă responsabilitate privim lucrurile, atât cei din şcoală cât şi cei din bibliotecă.

Ana Chiscop,
Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” Bacău

One thought on “5 octombrie- Ziua Mondiala a Educatorului

  • marți, 05-10-10 la 9:42
    Permalink

    asta inseamna ca pe 5 octombrie nu se face scoala?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.