Fara Carte Verde in Europa
Incepand cu 1 august, autovehiculele din Romania si Bulgaria nu vor mai avea nevoie de Carte Verde pentru circulatia in celelalte state ale Uniunii Europene, a declarat comisarul pentru Protectia Consumatorului, bulgaroaica Meglena Kuneva, preluata de agentia bulgara de stiri.
Decizia a fost luata de Comisia Europeana, pe 9 iulie, precizeaza sursele citate. Prin decizia Comisiei asupra implementarii Directivei Consiliului 72/166/EEC asupra asigurarii autovehiculelor, din 1 august 2007, statele membre UE trebuie sa intrerupa controalele pentru Carte Verde ale autovehiculelor cu numere de Romania si Bulgaria.
Ca rezultat al acestei decizii, autovehiculele din Romania si Bulgaria nu vor mai fi obiect al unui control special de frontiera asupra RCA-ului. Alt efect practic este ca mecanismele de compensare sub directiva 26/2000 se vor aplica in eventualitatea unor accidente rutiere.