Cercetat de poliţişti pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului

În data de 05 iulie , polițiștii din oraşul Dărmăneşti, au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie din localitate, despre faptul că a suferit leziuni în zona spatelui, fiind implicată într-un eveniment rutier.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, în ziua de 05iulie , o femeia de 36 de ani se deplasa împreună cu fiul ei, în vârstă de 12 ani, pe jos iar la un moment dat la întoarcere pe D.J 123, a fost luată la ocazie de un conducator auto.

Pe drum, într-o curbă, conducatorul auto a pierdut controlul volanului şi a intrat cu auto în şanţ. Atât femeia cât şi fiul ei au ieşit din auto şi s-au îndreptat către locuinţă, ulterior acuzând dureri şi solicitând ambulanţa.

Cu ocazia investigaţiilor, efectuate de către poliţişti, a fost identificat conducătorul auto de 46 de ani din Dărmăneşti, care nu a fost găsit după evenimentul rutier, acesta părăsind locul faptei.

Persoana în cauză a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul mun. Moineşti, pentru investigaţii medicale.

În urma evenimentului polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări faţă de conducătorul auto, pentru săvârșirea infacţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev.şi ped. de art. 194 C.pen., şi părăsirea locului accidentului, faptă prev.şi ped. de art. 338 C.pen., urmând ca la finalizarea cercetărilor, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propuneri procedural.

 

Deplasarea cu maşina de ocazie implică riscuri majore. Nu acceptaţi niciodată să vă urcaţi în maşina unei persoane necunoscute. Oricât de prietenoasă ar părea, nu puteţi avea siguranţa că este bine intenţionată. Nu aveţi garanţia că şoferul nu se va abate de la traseul stabilit.

Riscul de a fi victima unui accident rutier:

Conducătorul auto nu are pregătirea necesară pentru transportul public de persoane;

Autoturismul/autovehiculul poate avea o stare tehnică neconformă, care să pună în pericol siguranţa pasagerilor;

Şoferul poate fi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psiho-active;

Şoferul poate să nu aibă experienţă suficientă în conducerea autovehiculelor;

Şoferul poate să nu deţină permis de conducere sau acesta să fie suspendat pentru săvârşirea unor abateri rutiere;

Şoferul poate fi obosit sau poate avea afecţiuni medicale care să îi afecteze capacitatea de a conduce;

Şoferul poate avea un stil de conducere agresiv care să crească riscul de implicare în accidente rutiere;

Nu ţi se oferă oferă nicio siguranţă pe perioada deplasării şi nu vei beneficia de asigurare pe durata călătoriei aşa cum prevăd actele normative în cazul transporturilor licenţiate.

Utilizaţi mijloacele de transport în comun! Sunt mult mai sigure!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.