Se sistează alimentarea cu gaze naturale pe str. Parcului din Onești
Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, mâine, 24 septembrie a.c., începând cu ora 08,00 pentru consumatorii de pe str. Parcului din municipiul Onești.
Reluarea serviciului de distribuție a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunţe imediat dispeceratul de urgentă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înțelegerea şi sprijinul acordat în desfăşurarea acestor lucrări.