Categorii: Cultura

50 de ani de la moartea lui George Bacovia

Ieri, la Bacau s-au comemorat 50 de ani de la moartea poetului George Bacovia. Cu această ocazie au avut loc mai multe manifestări.

Printre ele şi simpozionul Memoria bacoviană desfăşurat la Biblioteca Judeţeană C. Sturdza. Între invitaţi a interesat cuvîntul profesorului Constantin Călin, scriitor care şi-a dedicat efortul intelectual de-o viaţă scriind o vastă trilogie despre viaţa şi opera marelui poet (intitulate în spirit postrevoluţionar dosare).

Problema cea mai importatntă acum este cea a receptării poetului, cum dintr-un autor aproape neobservat a ajuns un triumfător. Adică de la scriitor marginal la un poet de referinţă.

Bacovia a avut şansa şi neşansa să se lovească de cele două războaie mondiale. Opera lui bacovia a avut suişuri şi coborâşuri spectaculoase, în funcţie şi de evenimentele politice.

Dacă perioada interbelică aduce numele poetului în prim plan, în timpului celui de al doilea război nici nu se mai ştia că trăieşte. Bacovia nu este un monopol băcăuan, deşi intelectuali şi evenimente petrecute în acest oraş i-au ajutat enorm opera. După opinia mea el a fost un religios, a spus prof Călin.

Evenimentul de Iasi
GP

Update in miercuri, 23-05-07 12:02

Silvia Holotiuc

Comentează
Share
Publicat de
Silvia Holotiuc

Recent Posts

Favbet: o gamă variată de pariuri sportive

Favbet oferă o gamă variată de opțiuni pentru pariuri online in România, acoperind multiple sporturi…

marți, 11-06-24

Rezultate complete vot Bacău – iunie 2024

Vă prezentăm rezultatele detaliate ale alegerilor locale si europene ce s-au desfășurat în 9 iunie…

luni, 10-06-24

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.