Categorii: Actualitate

Ralu Filip a încetat din viaţă

Preşedintele CNA, Ralu Filip a încetat din viaţă în această noapte, în urma unui infarct. Ralu Filip, în vârstă de 48 de ani, s-a aflat din 2002 la şefia Consiliului Naţional al Audiovizualului.

De profesie avocat, Ralu Filip a părăsit după 1991 Baroul şi s-a îndreptat către gazetărie. Timp de aproape 10 ani, din 1991 până în 2000 a lucrat la Curierul naţional ca jurnalist, şef de secţie, redactor-şef adjunct şi senior editor.

Ulterior a realizat o emisiune pentru postul public de televiziune. Ralu Filip a fondat şi condus Casa NATO România, o organizaţie non-guvernamentala care promovează rolul central jucat de comunitatea euro-atlantică ăn contextual mondial actual.

În ultimii ani, Ralu Filip a cochetat şi cu ideea de a intra în administraţia publică. În 2005 a declarat presei că se gândeşte să intre în competiţia electorală pentru primăria capitalei, ca independent. De pe tuşă nu mai poţi rezolva nimic în România. Trebuie să intru în teren… spunea el atunci.

Ralu Filip a devenit membru al CNA în iulie 2002, la propunerea Camerei Deputatilor, iar în acelaşi an, în luna decembrie, a fost numit de Parlament preşedinte al Consiliului, pentru un mandat de patru ani, prelungit apoi la şase ani.

Sursa: Realitatea TV

Update in miercuri, 23-05-07 9:45

Silvia Holotiuc

Comentează
Share
Publicat de
Silvia Holotiuc

Recent Posts

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.