Ziua de 1 Decembrie, serbată și la Tescani

CERC VIOREL 007-w990-h600

Vineri, 29 noiembrie 2013, în sala de festivităţi a Secției „Dumitru şi Alice Rosetti–Tescanu George Enescu” din Tescani ce aparține Muzeului Național „George Enescu“, a avut loc un eveniment cultural-artistic dedicat Marii Unirii.
În deschiderea evenimentului, prof. dr. Viorel Georgian Dumitru, coordonatorul proiectului „Unirea românilor – un vis de secole“, din care face parte și această activitate, a rostit un cuvânt de întâmpinare și a vorbit despre importanţa istorică a Marii Unirii de la 1918.

În continuare, elevi ai Școlii Gimnaziale Berești Tazlău au cântat şi au recitat poezii, programul artistic „Pe tricolor e scris unire“ având ca scop trezirea sentimentului patriotic în inima acestor tineri dar și a invitaților. 

CERC VIOREL 001-w990-h600

La această activitate au participat membrii Cercului Pedagogic de Istorie din zona Moinești, profesori de la Școala Gimnazială Berești Tazlău alături de doamna directoare a acestei instituții, dar și primarul din localitate, prof. Dumitru Tulpan.

Manifestarea închinată aniversării a 95 de ani de la Marea Unire vine să marcheze, într-un cadru solemn, actul istoric de la 1 decembrie 1918, când s-a realizat unirea Transilvaniei cu România și s-a desăvârșit procesul de formare a statului român, realizându-se România Mare. 

CERC VIOREL 004-w990-h600

Evenimentul a continuat cu o masă rotundă la care invitații au susținut importanța zilei de 1 decembrie pentru poporul român, zi ce după 1990 a devenit ziua națională a României.

La finalul evenimentului elevii şi invitaţii au participat la expoziția de desene cu tema „ 95 de ani de istorie “ și au primit diplome de participare.

prof. dr. Viorel Georgian Dumitru


Informatii utile: vezi cum va fi vremea la Tescani si in comuna Beresti Tazlau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.