Articole despre Str. Razboieni
Articole avand eticheta Str. Razboieni.
Articole avand eticheta Str. Razboieni.
Delgaz Grid informează că, în scopul efectuării de lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale mâine, 31 ianuarie, începând cu ora 09.00.
La data de 08 octombrie a.c., în jurul orei 23.30, un tânăr de 23 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Războieni din localitate, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers intrând în coliziune cu un autoturism parcat.
Un biciclist de 55 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o maşină. Acesta a virat la stânga în intersecţia dintre Calea Mărășești şi strada Războieni, fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de Florin B., de 22 de ani, din comuna Mărgineni, intrând în coliziune cu […]
Doi copii, de 13 şi 16 ani, au profitat de neatenţia unui minor de 15 ani şi i-au furat telefonul mobil. Imediat după, cei doi au încercat să vândă „captura” şi au fost prinşi de poliţişti.
Va supun atentiei unele aspecte privind gospadarirea necorespunzatoare a orasului pe banii contribuabililor. Astazi, 21.12.2010, pe strada Razboieni in dreptul bl. 11 sc B si C, 2 salariati de la salubritate incercau sa curete trotuarul de zapada si de pietrisul aruncat in zilele anterioare. Dupa aproape 8 ore de lucru nu au reusit sa curete […]
Soferul care pe data de 3 iunie, la ora 18. 30 a ales sa faca adevarate cascadorii auto in plin centrul Bacaului, a ramas fara permis. Politistii l-au depistat pe individul teribilist in varsta de 22 de ani care se afla la volan pe baza vizionarii unui filmulet care fusese postat pe internet.