Articole despre inselaciune

Articole avand eticheta inselaciune.

ATENŢIE LA “PROMOŢII” PĂGUBOASE

Câştigarea încrederii persoanelor vârstnice, prin prezentarea de produse la preţuri promoţionale ori de cadouri din partea unor magazine sau autorităţi le asigură infractorilor accesul, fără efort, în locuinţele şi la economiile acestora.

Înşelăciuni de 12000 lei prin metoda “accidentul”

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău au desfășurat activități de cercetare faţă de un bărbat de 28 de ani, din Comăneşti cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune sub forma complicităţii.

ATENȚIE, NU PRIMIȚI ÎN CASĂ PERSOANE NECUNOSCUTE!

Polițiștii au reținut un tânăr de 23 de ani, la scurt timp după ce acesta a sustras din locuința unui bătrâne aproximativ 7 600 de lei. Tânărul încercase să convingă bătrâna să-i înmâneze această sumă de bani în scopul soluționării unui accidient rutier în care ar fi fost implicat fiul ei. În data de 12 […]

Atenţie la falşi angajaţi E.ON!

Rugăm consumatorii să anunţe de urgenţă Poliţia dacă persoanele ce se prezintă în numele E.ON nu se pot legitima ca angajaţi ai companiei noastre sau ai partenerilor noştri, ori dacă solicită sume de bani în numele companiilor E.ON.

Buhușean reținut în Bacău pentru înșelăciune

Un buhușean de 69 de ani, care a înșelat o femeie cu suma de 300 de lei, sub promisiunea că o va ajută să obțină de un ajutor financiar, a fost prins în flagrant de polițiști. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Scoțian înșelat de o băcăuancă cunoscută prin videochat

Joi, 20 februarie, la sediul Poliţiei Municipiului Bacău, s-a prezentat un cetăţean scoţian care a reclamat că a fost victima unei infracţiuni de înşelăciune, comisă de către o persoană de sex feminin, de 30 de ani, din Bacău şi de soţul acesteia. Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 53 de […]

Subiecte știri - Bacău Online

furt ecologie concert Casa Corpului Didactic Bacau politia concurs Colegiul de Arta Bacau handbal locuri de munca festival primaria Bacau eon Onesti Moinesti Aeroportul Bacau accident calendar meteo masini auto