Şofer cercetat de procurori, după ce a sărit la bătaie la poliţişti

Un bărbat de 32 de ani din județul Covasna este cercetat după ce „şi-a încordat muşchii” la poliţiştii care l-au oprit pe o strada Mioriţei, întrucât conducea noaptea un autovehicul cu luminile stinse.

Conducătorul auto a abandonat autoturismul și a fugit, iar cei doi poliţişti l-au urmărit pentru a-l imobiliza.

Suspectul a devenit agresiv, verbal și fizic, rupând hainele de serviciu ale polițiștilor. Bărbatul a fost imobilizat și încătușat, iar la momentul urcării sale în autospeciala Poliției a lovit autovehiculul, avariindu-l ușor.

Cel în cauză a fost condus la sediul subunității de poliție, unde a fost identificat în persoana lui S. Tibor, de 32 ani de ani, din județul Covasna.  Acesta emana halenă alcoolică, dar a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest și a fost condus la Spitalul Județean Bacău,  unde i s-au recoltat probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei. S-a luat măsura informării Parchetului de pe Lângă Judecătoria Bacău, care a dispus efectuarea actelor premergătoare privind comiterea infracţiunilor de ultraj, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și distrugere a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.

.

 

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.