Sesizări de natură electorală verificate de polițiști

Polițiștii efectuează cercetări în urma unei sesizări prin 112 din care rezultă că în zona Bucegi din municipiul Bacău a fost filmată o persoană care oferea bani în scop electoral altui cetățean. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art 109 , alin. 1, din Legea 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

Polițiștii au efectuat o serie de verificări cu privire la persoanele implicate în acest eveniment  și i-au depistat pe C . Pavel de 43 de ani și pe S Florin de 40 de ani din Bacău, care au fost conduși la sediul Secției 1 Poliție Bacău pentru cercetări.

La definitivarea cercetărilor se vor dispune măsuri în consecință.

* * *

De asemenea, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale cu amendă de 1400 de lei față de N. Gabriela, de 33 de ani, din Bacău, care în calitate de vânzătoare la o societate comercială din comuna Sarata, a continuat propaganda electorală după încheierea acesteia, în sensul că îndemna alegătorii să voteze anumiți candidați la alegerile locale.

Echipa operativă a stabilit, în urma verificărilor efectuate, că aspectele sesizate se confirmă, fapt pentru care față de aceasta a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1400 de lei, potrivit Legii 67/2004.

* * *

Un echipaj de poliție aflat în serviciul de patrulare pe strada Orbic din Buhuși a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism din care au fost aruncate materiale de propagandă electorală.

La volanul autoturismului a fost identificat un cetățean de 61 de ani iar în autoturism au fost găsite mai multe materiale de propagandă electorală.

Față de conducătorul auto s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii 67/2004, pentru continuarea propagandei electorale după  încheierea campaniei electorale.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.