Accident cu opt victime în centrul Bacăului

Două autoturisme s-au izbit în plin la intersecţia de la Policlinica Veche din Bacău. Accidentul a avut loc sâmbătă,  9 iunie, în jurul orei 23.30.

Vinovat de producerea accidentului este Adrian N., de 20 de ani, din comuna Parincea, ce nu a respectat semnificaţia indicatorului “Cedează trecerea” şi nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de Radu P., de 24 de ani, din Bacău.

În urma evenimentului opt persoane, respectiv şase pasageri din ambele autoturisme cu vârste cuprinse între 21 şi 24 de ani şi cei doi conducători auto, au suferit leziuni minore și au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară intenarea lor.

„Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative şi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.