Schimbarea la faţă a Mântuitorului


Credincioşii din toată lumea prăznuiesc pe 6 august Schimbarea la faţă a Mântuitorului. Pentru ortodocşi, este prima sărbătoare din Postul Adormirii Maicii Domnului, care se încheie pe 15 august. Praznicul în care este celebrat Fiul Domnului oferă dezlegare la pește pentru cei care care postesc.

Sărbătoarea face referire la momentul de rugăciune de pe muntele Tabor, când apostolii lui Hristos i-au văzut acestuia adevărata faţă, strălucitoare ca soarele.

„Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3).

Sărbătoarea Schimbării la faţă a Mântuitorulului poartă în popor şi denumirea de Pobrojenia sau Obrejenia. În această zi se dau de pomană fructe, în special struguri, iar în biserici se face pomenirea generală a morţilor. În popor se spune că astăzi se răcesc apele.

În plus, potrivit tradiţiei populare, astăzi ar fi bine să ne împăcăm cu toţi cei cu care ne-am certat de-a lungul anului.

Cât despre copii, se spune că astăzi trebuie să fie mai cuminţi decât de obicei pentru a nu fi mustraţi tot restul anului.



Articol din sectiunea: Cultura
Etichete: ,

Adauga comentariul tau


Va rugam sa comentati doar subiectul articolului. Responsabilitatea juridica pentru comentariu revine in
exclusivitate autorului, acesta isi va asuma eventualele daune in cazul unor actiuni legale.

Despre autor

  Stiri din Bacau: Schimbarea la faţă a Mântuitorului