Sânzienele – o sărbătoare a bucuriei


La fiecare sfârşit de iunie românii aşteaptă cu mare bucurie două sărbători: Sânzienele pe 24 iunie şi Sânpetru pe 29 iunie. Ambele fac parte dintr-un scurt ciclu de renovare rituală a timpului, nu întâmplător aflându-se în preajma solstiţiului de vară, una din cumpenele prin care trece, personificat desigur, anul născut în noaptea Sfântului Vasile. Astăzi, nu se putea altfel, împărtășim câteva cuvinte despre mult aşteptata sărbătoare a Sânzienelor.

Dintru început precizez că sub numele „sânziene” se ascund trei elemente strâns legate între ele. Primul se referă la zânele, de obicei bune, extrem de active în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii şi apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu acelaşi nume; în fine, ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, şi Drăgaica.

Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca (pe) nişte fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pe câmpii, aici, cel mai adesea, jucând; sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, dupa sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc.

În ajunul sărbătorii, spre seară, copiii adună sânziene şi le pun pe la porţile caselor, câte una pentru fiecare căsean; se credea că a cui sânziană va fi veştejită a doua zi, acela va muri înaintea celorlalţi; alteori, se arunca o cunună de sânziene pe casă; dacă nu rămânea acolo, cel căruia îi fusese menită se aştepta la ce era mai rău.

Poporul crede că, în noaptea Sânzienelor, zânele umblă pe pământ sau plutesc prin aer şi împart rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolile oamenilor, apără semănăturile de grindină ş.a. Se spune că ar fi de ajuns ca oamenii să le nesocotească ziua, acţiunile lor benefice transformându-se radical, aceste zâne devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii; astfel, pedeapsa favorită a Sânzienelor pentru femeile care nu ţineau sărbătoarea de pe 24 iunie era pocirea gurii, în timp ce alte pedepse înfricoşătoare îi aşteptau pe bărbaţii care juraseră strâmb, despre Sânziene ştiindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.

În preajma Sânzienelor abundă practicile premaritale, fetele mari având şi ele obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperişul casei; cununa rămasă pe acoperiş era un motiv de mare bucurie pentru fata care o aruncase, aceasta aşteptându-se la un măritiş grabnic, poate chiar în acel an; cununa căzută era aruncată încă de câteva ori, pentru ca fata măcar să ştie câţi ani are de aşteptat!

Uneori, cununa era aruncată pe colţul casei, fata venind să o ia a doua zi dis de dimineaţă; emoţionată, ducea cununa în ocolul vitelor, aici, cu ochii închişi, dând-o de mâncare unei vite; se spune că după cum arăta această vită, aşa urma să arate şi viitorul soţ. Alte fete mari puneau sânziene sub pernă, acest fapt atrăgând, se zice, visarea ursitului. Dacă nici aşa nu le apărea ursitul, atunci, a doua zi, spre a fi măcar privite, fetele îşi prindeau buchete de sânziene în păr sau le puneau în sân! În dimineaţa zilei de 24 iunie multe fete obişnuiau să se scalde în rouă, această adevărată apă divină.

Însă, pentru ca acest scăldat ritual să aibă efectul scontat, trebuiau respectate anumite condiţii: în zori, din locuri necălcate, babele strângeau roua sânzienelor într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storceau într-o oală nouă; în drum spre casă, babele nu vorbeau deloc şi mai ales nu trebuiau să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea erau împlinite, despre cine se spăla cu roua se spunea că va fi sănătos şi drăgăstos peste an. Alte fete obişnuiau în timpul zilei, considerat extrem de benefic, să se supună descântecului de întors inima unuia către altul. Ce mai, o adevărată zi a dragostei!

Practicile legate de cunună, aprinderea unei torţe de către flăcăi, torţă numită „făclia de Sânziene”, alte caracteristici specifice Sânzienelor, ne îndreptăţesc să considerăm această sărbătoare drept una a Soarelui. Nu întâmplător se spune că astrul zilei se află acum la „o mare răscruce”, în dimineaţa Sânzienelor spălându-şi faţa, jucându-se pentru câteva clipe şi apoi odihnindu-se.

Revista: Arta de a trai



Articol din sectiunea: Actualitate, Cultura
Etichete: ,

Adauga comentariul tau


Va rugam sa comentati doar subiectul articolului. Responsabilitatea juridica pentru comentariu revine in
exclusivitate autorului, acesta isi va asuma eventualele daune in cazul unor actiuni legale.

Despre autor

  Stiri din Bacau: Sânzienele – o sărbătoare a bucuriei