Programul manifestărilor la „Zilele Bacăului”

Joi, 4 octombrie, în Piaţa Tricolorului se dechide cea de-a patra ediţie a Târgului de Procoavă, acţiune cuprinsă în calendarul Zilele Bacăului.

Timp de patru zile, vor expune obiecte lucrate manual circa 40 de expozanţi din toate colţurile ţării, care ilustrează următoarele domenii ale meşteşugurilor populare: prelucrarea lemnului, olăritul, cojocăritul, icoane pe lemn şi pe sticlă, măşti, podoabe, împletituri din nuiele, răchită şi sfoară, mobilier rustic etc.

Meşterii populari prezenţi vor face şi demonstraţii de măiestrie şi vor împărtăşi celor prezenţi din secretele meşteşugului popular.

Sâmbătă, 6 octombrie, începând cu ora 13.00, se va desfăşura parada motocicliştilor, pe traseul Hotel Moldova – Piața Tricolorului – Sala Sporturilor, acţiune organizată în colaborare cu clubul Moldavia Bikers.

Parada cailor de rasă va avea loc duminică, începând cu ora 12.00, pe traseul Hotel Moldova – Piaţa Tricolorului, şi va fi acompaniată de Fanfara Cercului Militar Bacău. Tot duminică, dar cu începere de la ora 10.00, se va desfăşura Crosul Zilele Bacăului organizat în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport.

Spectacolele în aer liber vor avea loc pe scena amplasată pe platoul Sălii Sporturilor, în zilele de 5, 6, şi 7 octombrie, începând cu ora 17.00, după următorul program:

Program concerte Zilele Bacaului 2012

vineri, 5 octombrie – VH2, Spitalul de Urgență, Seby Roman, TC 3, Secția  2, Buzz the Fuzz, Luni la Teatru

sâmbătă, 6 octombrie Mandinga, Mihai Budeanu (3 Sud Est), Nadia Duluman, Memory

duminică, 7 octombrie – Diana Matei și Taraful Cleante, Alexandru Jidveianu, Ansamblul Busuiocul, Maria Șalaru, Ansamblul Ciobănașul.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

3 comentarii la „Programul manifestărilor la „Zilele Bacăului”

  • miercuri, 03-10-12 la 17:26
    Permalink

    Pe toate site-urile se vorbea de VUNK si HOLOGRAF. Unde au disparut de la lista?!?!?!?
    citez : „Zilele Bacaului vor avea loc, anul acesta, in zona Parcului Olimpic (Sala Sporturilor), in perioada 5 – 7 octombrie 2012. Recitalurile vor fi sustinute de solisti si ansambluri folclorice locale cat si de Nicolae Botgros, Haiducii, Vunk, Mandinga si Holograf.”

    Răspunde
    • miercuri, 03-10-12 la 21:51
      Permalink

      au cerut prea multi bani!!! este CRIZA!!! vom avea un festival de criza..:)asa se vede programul de anul asta!! slabut tare.!!!asta e!

      Răspunde
  • miercuri, 03-10-12 la 21:47
    Permalink

    au cerut prea multi bani! este CRIZA!!:)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.