LA MULTI ANI, CONSTANTIN TH. CIOBANU!

Printre sărbătoriţii lunii februarie se află şi Constantin Th. Ciobanu, personalitate marcantă a judeţului Bacău. Pe 19 februarie, împlineşte 70 de ani! Deoarece cuvintele noastre nu se pot înălţa la însemnătatea zilei, ne vom folosi, pentru a ne uşura prezentarea, de fişa domnului Constantin Th. Ciobanu, ca membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Bacău:

„Poetul, profesorul, animatorul cultural, preşedinte fondator al Societăţii Culturale «G. Călinescu», oneşteanul CONSTANTIN TH. CIOBANU ( n. 19 februarie 1939) a debutat în literatură acum mai bine de cinci decenii. Volume de versuri : CETATEA DE INIMĂ (1972); PORŢILE LUI SEPTEMBRIE; INFRANORD; INSCRIPŢII PE DRUMUL ROTUND; ÎNGER ÎN GERUNZIU; PASUL PE NU; LA VAMA VIRGULEI; MERGÂNDU-MĂ. Organizator de ample manifestări spirituale, director al editurii „Aristarc”, CONSTANTIN TH. CIOBANU este un veritabil reper în geografia literară actuală. Premiat pentru poezie al revistei băcăuane Ateneu ”.

Continuând pe aceeaşi direcţie, vom cita un crâmpei din părerea unui mare şi de actualitate scriitor, despre confratele Constantin Th. Ciobanu:

„Unul dintre cei mai neobosiţi animatori culturali din câţi au existat la noi, excelent cunoscător al ţinutului oneştean, C.Th.Ciobanu este, iată, nu în ultimul rând, un poet remarcabil, sensibil şi cultivat“, iar Alexandru Ştefănescu completează: „Este o plăcere să explorezi zăcămintele de poezie din cele trei volume care însumează 1200 de pagini. Constantin Th. Ciobanu nu imită pe nimeni şi ne oferă noi şi noi surprize pe măsură ce îi străbatem vastul domeniu de cuvinte.“

LUNECI CURAT

Alergătorule, numai cu mersul

Află-mă ceea ce sunt: cugetul tău labirintic,

Precum te urmez ca o eşarfă de cometă

Cât ai paşii fiebinţi şi luneci curat

Nu privi înapoi, toate unghiurile te slujesc

Şi-acum te vezi doar din delirul Clorofilei,

Singur, devreme,

La răsăritul sângelui, arcuş

Prin tandre desprimăvărări locale.

Alergătorule, ia-mă ceea ce sunt:

Scutierul tău de rigoare,

Nu privi înapoi, ştie-mă cu paşii,

Drumul e tânăr, eu te urmez pe cuvinte, tu doar ascultă-mă.

(Constantin Th. Ciobanu)

Pentru această zi, doar un panou aniversar la Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „C. Sturdza” , o urare sinceră de LA MULŢI ANI şi „o lunecare curată” în continuare pentru „alergătorul” Constantin Th. Ciobanu, acest „intelectual român care nu a ezitat să-şi pună viaţa în slujba unei idei.”

Ana Chiscop, Secţia de Artă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.