Invitaţie pentru artiştii plastici băcăuani: Concurs Ex libris Mediaş, 2008

In cele XXI de ediţii ale Concursului, azi Internaţional, de Ex libris organizat de Biblioteca Judeţeană “C. Sturdza” Bacău, s-au creat legături de colaborare cu parteneri care au aceleaşi preocupări.
Drept urmare, prin intermediul informaţiilor primite de la domnul Adrian Matei, dorim să anunţăm artiştii plastici băcăuani, elevii Liceului de Artă “ George Apostu”, studenţi de la Facultăţi de Artă, despre Concursul Naţional de Ex libris Mediaş, 2008, organizat de Asociaţia Filiala Uniunii Artiştilor Plastici Sibiu – gruparea Mediaş – în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaş şi având drept colaboratori: Ordinul Cavalerilor Templieri OSMTH Mediaş, Asociaţia St. L. Roth Mediaş, Club Rotary Mediaş, „Ion Art Glass” Sibiu. Partener media: Radio RING Mediaş.
Tematica concursului vizează personalitatea lui Stephan Ludwig Roth, distins om de cultură al Mediaşului. Lucrările de ex-libris trebuie să aibă ca subiect această persoană.

În regulament (pe pagina web) se găseşte o anexă cu o secţiune informativă ce cuprinde date generale despre activitatea lui St. L. Roth.

Participarea la concurs este deschisă tuturor artiştilor plastici cu vârstă peste 16 ani împliniţi la data de 01 iulie 2008. Imaginea Ex libris trebuie sa conţină explicit, pe lângă imaginea grafică, textul „EX LIBRIS STEPHAN LUDWIG ROTH” sau „EX LIBRIS ST. L. ROTH”.

Regulamentul concursului precum şi date informative se găsesc la adresa http://www.exlibris-medias.blogspot.com, iar informaţii generale legate de tehnicile de lucru şi codificări ale ex libris, le puteţi găsi pe următorul web-site: http://www.aed.org.tr/english.html la TECHIQUES.

Informaţii referitoare la Concurs, puteţi afla de la persoane de contact: Adrian Matei, telefon 0726181243 şi Tiberiu Micu , telefon 0766682167

Ana Chiscop, Secţia de Artă
Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” Bacău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.