”În căutarea marilor maeștri” expoziție semnată de Toma Andrieș



Începând cu 1 iulie, Casa Memorială ”Nicu Enea” găzduiește pe lângă Tabăra de vară ”Prietenii pictorului Nicu Enea”, o expoziție inedită de grafică cu titlul ”În căutarea marilor maeștri” realizată de Toma Andrieș, elev al Colegiului Național de Artă „George Apostu”, Bacău, clasa a V-a, îndrumător profesor Lăzureanu Ioan.

O interpretare fresh a maeștrilor renașterii. Umbre și lumini care impresionează prin claritatea liniilor, prin conturarea fizionomiilor personajelor extrase din operele lui Botticelli și Leonardo da Vinci.

Ceea ce este remarcabil în lucrările lui Toma este siguranța și deosebita sensibilitate a culorii pe care am descoperit-o la el în vara anului 2017 când a fost în tabără. Un simț aparte, o viziune clară, deschis să primească și să experimenteze alte opinii și idei care să-l ajute să evolueze. Un talent nu doar moștenit de la părinți, ci exersat cu efort, răbdare înțelegere și setea de a învăța.

Interesul, atenția profundă cu care a tratat lucrările sale îl situează deja, printre elevii cu viitor artistic. În 2018 a debutat cu prima expoziție personală personală de pictură și grafică, pe simeza Colegiului Național de Artă „George Apostu”, a obținut premiul III la Concursul național de grafică cu participare internațională „Fantasticul din mine și din afara mea”, ed. XVIII, Arad, noiembrie 2018, premiul I la Concursul internațional „Pleiada personalităților neamului românesc”, Iași, 2018, premiul II la Concursul Național „Carmen Sylva” 2019, iar anul acesta a avut încă o expoziție personală de ilustrație de carte după povestirea „Prostia omenească” de Ion Creangă, simeza Colegiului Național de Artă „George Apostu”, Bacău.

Expoziția ”În căutarea marilor maeștri” de la Casa Memorială ”Nicu Enea” reprezintă pentru tânărul artist o altă recunoaștere a talentului său cât și lansarea în societatea artistică locală.

Îl felicităm și îi dorim succes în viitor.

Carmen Istrate Murariu‎



Articol din sectiunea: Cultura, Invatamant
Etichete: , ,

Adauga comentariul tau


Va rugam sa comentati doar subiectul articolului. Responsabilitatea juridica pentru comentariu revine in
exclusivitate autorului, acesta isi va asuma eventualele daune in cazul unor actiuni legale.

  Stiri din Bacau: ”În căutarea marilor maeștri” expoziție semnată de Toma Andrieș