Batalionului „Sarmizegetusa” în comuna băcăuană Oituz

Ieri, militarii Batalionului Sarmizegetusa au realizat în comuna băcăuană Oituz, în premieră, o simbolică reconstituire a marşului întreprins în noaptea de 14/15 august 1916 de înaintaşii lor, vînători de munte, care au plecat la lupta pentru întregirea ţării cîntînd Treceţi batalioane române Carpaţii!

La realizarea ineditei manifestări omagiale derulate după-amiază în cimitirele eroilor din Oituz şi Poiana Sărata, dedicate celor care au murit în Primul Război Mondial pe aliniamentul Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz, pentru apărarea integrităţii ţării, şi-a dat concursul fanfara Garnizoanei din Focşani.

În completarea complexei acţiuni Memoria Oituzului, Prefectura şi Consiliul Judeţean Bacău, în parteneriat cu Societatea Română de Istorie, Asociaţia Naţională Cultul eroilor şi Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război au organizat, cu prilejul împlinirii, de această dată, a 90 de ani de la eroicele lupte din vara anului 1917, purtate în zona Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, un simpozion derulat la Muzeul de Istorie din Bacău.

Cadre didactice universitare, cercetători în domeniul istoriei, veterani de război, militari, studenţi au evocat evenimentele ce au marcat, ulterior, puternic, în unele privinţe chiar decisiv, viaţa românească, după cum afirma doctorul în istorie Viorel Cruceanu.

Evenimentul de Iaşi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.