1000 de amenzi de Rusalii

Polițiștii au aplicat aproape 1000 de sancțiuni contravenționale, în cadrul activităților desfășurate în județul Bacău, pe 22 iunie. Au fost constatate în flagrant 14 infracțiuni și au fost prinși 15 suspecți. Au fost efectuate 2 percheziții domiciliare și au fost controlate 36 de unități comerciale.

De asemenea, polițiștii au aplicat  979 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 75 080 lei, din care 270 pentru nerespectarea normelor rutiere, 26 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 51 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Exemple:

 Depistați și cercetați pentru evaziune fiscală

Polițiștii de investigarea fraudelor și din cadrul Secției 2 Poliție Bacău au oprit în trafic, la data de 21 iunie a.c., un autoturism inscripționat “Taxi”, înmatriculat în județul Brașov, care se deplasa pe Bulevardul Unirii din Municipiul Bacău.  În autoturism polițiștii i-au identificat pe C. Constantin, de 41 de ani și pe C. Costel, de 36 de ani, ambii din județul Brașov. În portbagajul autoturismului polițiștii au găsit 790 de pachete de țigări cu timbre de acciză de Ucraina, pentru care cei în cauză nu dețineau documente legale.  Țigaretele au fost ridicate și predate D.J.A.O.V. Bacău.  În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări față de C. Constantin și C. Costel sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și deținere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.

Suspect, depistat

A fost depistat P. Marian, de 41 ani, din județul Vrancea, care se sustrăgea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Polițiștii au stabilit că acesta la data de 16.06.2013 a sustras două generatoare de curent, o motocositoare și două bormașini, în valoare de 4000 lei, de la un cetățean din municipiul Onești. După documentarea întregii activități infracționale a suspectului, acesta va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești cu propuneri legale.

Bunuri susceptibile a proveni din săvârșirea unor furturi, identificate în locuința unui oneștean

În baza autorizației emise de Judecătoria Onești polițiștii au descins la data de 22 iunie a.c., la locuința lui P. Mihai, de 36 ani, din  Onești.  În imobilul respectiv polițiștii au identificat 1 televizor LCD,  3 monitoare PC, 3 cazane de cupru, 3 DVD portabile,  6 radiocasetofoane auto,  un laptop,  5 aparate foto digitale,  6 bormașini și  5 polidiscuri, în valoare totală de peste 20.000 lei, care au fost ridicate în vederea cercetărilor, existând suspiciunea că acestea provin din săvârșirea unor infracțiuni de furt din locuințe și anexe gospodărești.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.