“Vizitator” nocturn cercetat pentru vioare de domiciliu și tentativă la furt calificat
În timp ce se plimba prin localitatea Podu Turcului, Maria C., de 36 de ani, a observat că poarta unei locuinţe este întredeschisă iar proprietarul se află în spatele casei. Aceasta a intrat în curtea imobilului și ulterior în locuință, unde a început să caute bunuri și bani.
Femeia de 36 de ani a fost surprinsă de către partea vătămată și de către Maria D., de 55 de ani, din județul Brașov, care venise în vizită.
” Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au fost sesizați prin 112, la data de 06.07.2012, in jurul orei 22.00, despre faptul că o persoană de sex feminin a fost surprinsă în locuința unui cetățean de 85 de ani, din comuna Dealu Morii, in timp ce încerca să sustragă bunuri. Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări față de C. Maria sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și tentativă la furt calificat”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.