Valentine’s Day eclipsat de Dragobete la CN „Vasile Alecsandri”

DRAGOBETE 044Dragobetele, sărbătorit pe 24 februarie, marchează simbolic şi începutul primăverii şi este sărbătoarea dragostei la români, având originea în tradiţiile dace şi în credinţa într-un zeu al iubirii. În ultimii ani, sărbătoarea occidentală Valentine’s Day a prins tot mai mult teren în rândul tinerilor, dar azi, la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, aceasta chiar a fost eclipsată de Dragobete.

În deschiderea manifestării din ziua Dragobetelui, dl prof. Călin-Leon Boambă, directorul Colegiului, a precizat: „Este sărbătoare în Colegiul Naţional Vasile Alecsandri, deoarece astăzi punem în prim-plan tradiţia strămoşească a Dragobetelui. Prin cântec, dans, poezia de dragoste, dar mai ales prin simbolistica satului românesc transpusă în lucrările artiştilor plastici naivi Dorina Blănaru şi Ioan Măric, ţinem la loc de cinste specificul naţional.”DRAGOBETE 006

Şi, într-adevăr, din tablourile expuse ne zâmbeau îndrăgostiţi din lumea satului, miri şi mirese, am văzut petreceri la nunţi şi multe alte obiceiuri din lumea satului.
Despre operele celor doi plasticieni au vorbit celor prezenţi dna Carmen Voisei, poet şi pictor la rându-i, precum şi dna Carmen Istrate-Murariu, muzeograf. În cuvântul lor, artiştii au vorbit despre interesul şi preocupările lor pentru a ilustra datini şi obiceiuri din lumea satului. Dna Dorina Blănaru ilustrează în tablourile sale proverbe şi zicători, iar dl Ioan Măric pictează poveştile auzite la clacă, la hore… O prezentare deosebită i-a fost făcută, nu demult, de pictorul Ilie Boca: „Măric este spontan, direct, cu o mare putere de sinteză şi exprimare, evitând mângâierile etnografice. Acumulările au făcut să-şi clădească propriul stil, care este recunoscut prin premii şi achiziţii la colecţii şi muzee”.DRAGOBETE 034

Pentru întreaga activitate artistică de slujire a satului tradiţional românesc, cei doi artişti au primit câte o plachetă omagială, diplome, flori şi ropote de aplauze din partea celor prezenţi la CN „V.A.”. Acesta a fost momentul când s-a trecut la serbarea dragostei de către elevii Colegiului. Ei au încântat asistenţa prin cântece şi poezii de dragoste alese din folclorul nostru atât de bogat. Încheierea le-a aparţinut dansatorilor formaţiei Ciucurelul, condusă de prof. Mitică Pricopie, binecunoscut pentru măiestria sa.

DRAGOBETE 036Tradiţia spune că de Dragobete nu ai voie să plângi, că lacrimile ce curg în această zi aduc necazuri şi supărări în următoarele luni. De aceea, la final toţi participanţii la întâlnire s-au prins într-un dans al bucuriei şi veseliei pentru a sărbători dragostea!

Ana Chiscop

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.