Un hoţ a fost surprins la furat în locuinţa unui bătrân din Târgu Ocna

Polițiştii din Târgu Ocna au fost anunţaţi pe 11 februarie, de către A. Gheorghe, de 74 de ani, din localitate, despre faptul că a surprins în locuinţa sa un bărbat, ce încerca să sustragă bunuri.

Echipajul de poliție ce s-a deplasat la fața locului a stabilit că, surprins de proprietar în timp ce „opera”, hoţul a părăsit locuinţa prin holul de acces, fără să apuce să fure nimic.

„În urma investigațiilor efectuate polițiștii au identificat suspectul în persoana lui S. Vasile, de 31 ani, din Tg. Ocna, care cunoștea locuinţa victimei de la fiul acestuia, a pătruns în interior pe uşa de acces din spatele locuinţei lăsată deschisă, încercând să sustragă sume de bani, moment în care fiind surprins de către partea vătămată. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la furt calificat şi violare de domiciliu”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător e cuvânt al IJP Bacău.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.