Categorii: Sport

UMPLEŢI SALA, SĂ CÂŞTIGĂM FINALA ! Ştiinţa Bacău – Tomis Constanţa

De multă vreme o echipă băcăuană nu s-a mai luptat pentru un titlu de campioană şi iată că voleibalistele Ştiinţei Bacău încep la acest sfârşit de săptămână asaltul pentru laurii Diviziei A1. Echipa băcăuană pleacă din pole-position, dat fiind faptul că joacă primele două partide pe teren propriu, iar un eventual joc decisiv se va disputa tot la Bacău.

În privinţa celor două finaliste, părerile specialiştilor sunt aproape unanime: Ştinţa străluceşte prin omogenitate, în timp ce Tomisul are jucătoare mai valoroase, însă e clar că forma de moment va juca un rol esenţial în adjudecarea titlului.

Din păcate, Ştiinţa a rămas, la ultimul joc din semifinale, fără una din jucătoarele de bază, Georgiana Faleş, care s-a accidentat. Din fericire, înlocuitoarea ei, moldoveanca Tatiana Lupu, a arătat o formă foarte bună şi poate să facă uitată absenţa Georgianei.

Să sperăm că suporterii băcăuani vor lua cu asalt tribunele Sălii sporturilor sâmbătă şi duminică. Pentru că aceste fete o merită cu prisosinţă. Pentru că suntem datori să fim alături de ele, iar la final să sărbătorim împreună titlul mult aşteptat.

Update in sâmbătă, 16-07-11 20:45

Sport.Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Sport.Bacaul.ro
Taguri: volei

Recent Posts

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.