Trei spargeri într-o noapte în Filipeni [VIDEO]
Poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Traian au depistat și reținut un bărbat de 49 de ani, după ce în noaptea de 07/08 martie a sustras dintr-o instituție publică din comuna Filipeni un seif cu bani.
Poliţiştii, în urma investigațiilor efectuate, au depistat un bărbatul din comuna Filipeni care a pătruns prin efracţie în sediul unei instituții publice locale.
Din cercetari, s-a stabilit, faptul că în cursul aceleași nopți, bărbatul a pătruns prin efracție într-o casă nelocuită, din apropierea instituției, fără a sustrage vreun bun sau valoare, precum și în incinta unei unități de alimentație publică de unde a sustras și consumat produse alimentare.
Prejudiciul total creat este de aproximativ 5160 de lei.
Bărbatul este cercetat de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore.
La data de 09 martie a.c., bărbatul de 49 de ani a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău iar pe numele lui, instanța a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 20 de zile, fiind depus în Centrul de Retinere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Bacău.