Toate radarele vor fi în stradă în acest weekend

În perioada 23-25 august, poliţiştii rutieri, împreună cu cei de ordine publică, vor acţiona în județul Bacău pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză. Pentru depistarea în trafic a şoferilor care nu respectă regimul legal de viteză şi sancţionarea acestora, se vor folosi toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotare, amplasate în sistem cascadă.

Acţiunea preventivă, ce face parte din calendarul campaniei preventive „SPEED”, desfăşurată pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Europene), vizează reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.

În cadrul acțiunii desfășurate în ziua de 23 august a.c. polițiștii au aplicat 222 de sancțiuni contravenționale la regimul circulației rutiere, din care 81 pentru depășirea limitei legale de viteză. În urma abaterilor constate, față de 11 conducători auto s-a luat măsura reținerii permiselor de conducere iar în alte 11 situații au fost retrase certificatele de înmatriculare.

Recomandări adresate şoferilor:

Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată carosabilului umed şi să acorde o atenţie sporită pietonilor. Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.