Categorii: ActualitateSocial

Tăriceanu: Despăgubirile de secetă se vor da în funcţie de suprafaţa afectată

La întâlnirea cu autorităţile şi cetăţenii din comuna Helegiu, judeţul Bacău, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Guvernul va da despăgubiri agricultorilor în funcţie de suprafaţa afectată de secetă.

Spre deosebire de anii trecuţi când se acorda despăgubire numai pentru zona calamitată 100%, acuma aceasta este în funcţie de nivelul la care este afectată cultura agricolă, a explicat şeful Executivului.

El a arătat că despăgubirile vor fi acordate în mod proporţional. Prin această măsură sperăm să ajutăm cel puţin ca pentru toamnă să putem reface ciclul agricol, şi pentru anul următor să nu afectăm şi anul agricol 2008, a mai spus şeful Guvernului.

Tăriceanu i-a îndemnat pe locuitorii comunei Helegiu să acceseze fondurile europene pentru agricultură.

Fondurile care le avem pe agricultură sunt foarte consistente, avem subvenţia aşa cum spuneam la hectar şi pe culturile vegetale, dar avem şi subvenţia pe creşterea animalelor, dăm şi noi bani. Ca să înţelegeţi puţin ca dimensiune, avem 440 de milioane de euro fonduri europene, pe subvenţia în agricultură şi noi mai punem încă 15 mii de miliarde de lei vechi care înseamnă peste 500 de milioane de euro, a declarat premierul.

Călin Popescu Tăriceanu le-a spus oamenilor că săptămâna aceasta sau cel mult săptămâna viitoare Guvernul ar putea lua o decizie în sensul sprijinirii agricultorilor pentru realizarea culturilor de toamnă şi de primăvară la anul, în condiţiile în care 2007 poate fi declarat, încă de pe acum, un an secetos.

Update in luni, 11-03-13 13:51

Silvia Holotiuc

Comentează

Vezi comentarii

  • Este bine sa le dea agricultorilor cat de repede sa-si procure cele necesare din timp ,nu in luna decembrie ca atunci se vor duce la birt cu banii.In sfarsit cineva sa gandit si la nenorociti aia din agricultura .

  • un lucru laudabil pt ca incepe sa se gandeasca cu capul si in Romania ,pana acum s-a gandit cu alceva.

  • dragii nostri membri ai "Cititorii comenteaza" ... "Dumnezeu da, dar nu baga in traista!", in articolul de mai sus P.M. Tariceanu face o precizare esentiala ... "Tăriceanu i-a îndemnat pe locuitorii comunei Helegiu să acceseze fondurile europene pentru agricultură."
    iar acele fonduri nu sunt pentru a cumpara graul de pus la anul in pamant...sau , mai rau, de mers la discoteca din sat si facuta nunta fiicei...
    Dezvoltare durabila!!!, (achzitionarea de tractoare, utilaje agricole, tehnica agricola)....acesta e raspunsul la intrebari ca "De ce e painea atat de scumpa?...De ce la noi legumele sunt mai scumpe si mai prost calitative decat in lumea civilizata?

Share
Publicat de
Silvia Holotiuc
Taguri: agricultura

Recent Posts

Favbet: o gamă variată de pariuri sportive

Favbet oferă o gamă variată de opțiuni pentru pariuri online in România, acoperind multiple sporturi…

marți, 11-06-24

Rezultate complete vot Bacău – iunie 2024

Vă prezentăm rezultatele detaliate ale alegerilor locale si europene ce s-au desfășurat în 9 iunie…

luni, 10-06-24

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.