Ștefan Hrușcă, concert de colinde la Teatrul de Vară
Ştefan Hruşcă va concerta pe 28 noiembrie, la Teatrul de Vară “Radu Beligan” din Bacău, de la ora 20.00. Concertul din Bacău face parte dintr-un turneu naţional, care se va încheia pe 20 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.
“Concertul de Crăciun nu este un concert oarecare. Este o legătură sufletească şi spirituală care se naşte prin colind între mine şi public, deoarece colindul este un cântec de stare, pe care nu poţi să-l cânţi oriunde, oricând şi oricum. Eu nu doar cânt, eu simt fiecare colind”, a declarat Ştefan Hruşcă.
În funcţie de categorie, biletele se pot achiziţiona la preţul de 60, respectiv 40 de lei. Biletele se găsesc la casa de bilete a Teatrului de Vară, la Agenţia Teatrului Bacovia, la casa de bilete a Casei de Cultură şi online pe www.vandbilete.ro.