Şi-a omorât vecina după care s-a spânzurat
Elena M., de 73 de ani, din comuna Agăş, a fost găsită decedată în curtea locuinţei sale, prezentând urme de violenţă în zona capului. O echipă operativă condusă de procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău s-a deplasat la fața locului, unde a găsit cadavrul femeii în faţa locuinţei, întins pe pământ, acoperit cu un preş, prezentând leziuni în zona capului. În apropierea cadavrului a fost găsit un băț care prezenta pete roții cu aspect de sânge.În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că autorul infracţiunii este un vecin al femeii, Constantin M., de 70 de ani. Cu ocazia extinderii cercetărilor, în curtea locuinţei acestuia a fost identificat cadavrul său, spânzurat într-o dependinţă.
În urma examinării sumare a cadavrului s-a constatat că acesta prezenta pete roșii cu aspect de sânge pe obiectele şi articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte precum şi pe mâini.
Cadavrele celor două persoane au fost transportate la Morga Spitalului Moineşti în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor morţii.