29 iunie – Ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Biserica crestin-ortodoxa îi sărbătoreste împreună pe data de 29 iunie, zi în care au fost martirizati in anul 67.

Sf.Petru

Numele său evreiesc era Simon însă Iisus l-a schimbat în Petru sau Chefa (Piatră). Era de neam iudeu, s-a născut în Galileea în anul 10 î.Hr.
Petru este fratele Sf.Apostol Andrei – cel care a adus crestinismul în tara noastră. Avea meseria de pescar si era căsătorit.

Înainte de a deveni Apostol al lui Iisus si-a făcut ucenicia la Sf. Ioan Botezătorul. După o minune înfăptuită de Iisus pe când pescuia, Petru este chemat să devină pescar de oameni.

În ultima parte a vietii a vietii a trăit la Roma unde a si fost crucificat cu capul în jos pe data de 29 iunie 67.

De la Sf. Petru ni s-au păstrat în cartea Faptele Apostolilor 8 cuvîntări precum si 2 epistole care îi poartă numele.

Sf.Pavel

Desi nu a făcut parte dintre cei 12, este considerat cel mai mare propovăduitor al învătăturii lui Hristos.

S-a născut între anii 1-5 d.Hr. în Tars dintr-o familie de iudei de vază. Desi făcea parte din semintia lui Beniamin si era fariseu, era cetătean roman. Numele său evreiesc este Saul (furtună).

Studiază la scoala marelui învătat Gamaliel, devenind zelos păzitor al legii si aprig prigonitor al crestinilor. Participă chiar la uciderea Arhidiaconului Stefan, păzind hainele ucigasilor.

Devine crestin pe când mergea la Damasc pentru a-i prigoni pe crestini, când i se arată Iisus si îl întreabă: Saule, Saule, de ce Mă prigonesti?[ Episcopul Damascului, Anania, îl botează în anul 34-35 si îi este schimbat numele în –Pavel (liniste/odihnă). Tot acum îsi recapătă vedera pe care si-o pierduse în urma revelatiei.

Pentru a fi salvat de la moarte, crestinii îl coboară cu un cos peste zidul cetătii. Datorită credintei sale si zelului arătat în răspândirea crestinismului, este închis de 3 ori: o data in Cezareea si de doua ori la Roma.

Este decapitat pe muntele Vatican în aceeasi zi cu Sf.Petru, în timpul împăratului Nero.

A scris 14 epistole iar ultima, scrisă în anul 66 la Roma, este considerată testamentul său spiritual.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel ne sunt exemple vii de adevărată viată crestină si de dăruire pentru răsândirea credintei celei adevărate.

Sursa: oradereligie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.