Seminar international si musafiri de seama
Pe 21 şi 22 iunie, la Bacău se va organizaun un seminar internaţional de anvergură avînd ca temă fondurile europene. Manifestarea, intitulată Absorbţia fondurilor europene, o provocare pentru România, se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu de Hohenzollern-Veringen.
Printre musafirii care vor poposi în oraşul lui Bacovia merită menţionaţi ambasadorul Donato Chiarini, şeful reprezentanţei Comisiei Europene în România, ambasadorul Spaniei, ministrul dezvoltării regionale şi ministrul agriculturii – ambii din partea executivului român.
Merită remarcată şi impresionanta afluenţă a demnitarilor spanioli la acest eveniment, una care nu e cîtuşi de puţin întîmplătoare căci – din spusele organizatorilor – s-a dorit ca în acest seminar modelul de dezvoltare spaniol să ocupe un loc de vază.
Evenimentul de Iasi